Cristina Nichitus Roncea despre Albumul de fotografii si vorbe de duh "Parintele Justin Marturisitorul": "Cine îl iubește pe Părintele Justin iubește România și cine iubește cu adevărat România nu poate să nu-l iubească pe Părintele Inimilor"

Cititi

• Părintele Justin Mărturisitorul – Album Foto de Cristina Nichituș Roncea. Despre o lucrare de suflet închinată tuturor celor care iubesc România

• Cuvânt Înainte – de Aspazia Oţel Petrescu: “Albumul Cristinei Nichituş Roncea este un elogiu adus frumuseţii divine, capabil să înfioare orice inimă”

Puteti gasi Albumul la

ParinteleJustinParvu.Ro

Colinde de la Manastirea Petru Voda si Calendar Ortodox 2011 cu Parintele Justin Parvu. Sa ne dea Dumnezeu un an mai bun pentru Tara!

Mai multe filmari la Roncea.ro

Comandati Calendarul Ortodox 2011 cu

Parintele Justin si obstea de la Petru Voda la ATITUDINI

RUGATI-VA PENTRU ADEVARATA ROMANIE!

CRACIUNUL IN INCHISORILE COMUNISTE. Colinde la usa chiliei Parintelui Justin Parvu si la Manastirea Petru Voda

„Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi“.
(Athanasie Berzescu)

Naşterea Sfântului Prunc înfăşat în dantelăria colindelor, aduse şi scrobite de Îngeri, a fost şi este slăvită şi vestită de toate vârstele, în toate locurile: de la zarva uliţei la entuziasmul sălilor de concert, de la coliba săracului la conacul bogatului, de la chilia umilă a călugărului la somptuoasa catedrală a ierarhului, de la schimnicul pustiei la atenee sau alte edificii culturale, de la reşedinţele regale la încremenitele deportări, de la sânul familiei la sinistrele celule ale fioroaselor temniţe atee. Deţinuţii politici ascundeau în ei sufletul copilăriei aninat de stele când la răspântiile albe se întâlnau cetele de juni şi prichindei chiuind cu urături şi strigături.
În gerul încremenit al penitenciarelor, scânteile sufletelor celor închişi se aprindeau în miezul lor tainic de lumină, lăcrimând mireasma de colind a Crăciunului.

A venit şi-aici Crăciunul,
 Să ne mângâie surghiunul;
 cade albă nea
 peste viaţa mea,
 peste suflet ninge.
 Cade albă nea
 peste viaţa mea
 care-aici se stinge.
 Tremură albastre stele
 peste dorurile mele;
 Dumnezeu de sus
 în inimi ne-a pus
 pâlpâiri de stele.
 Dumnezeu de sus
 în inimi ne-a pus
 numai lacrimi grele.
 Maica Domnului curată
 Adă veste minunată!
 Zâmbetul tău drag,
 înflorească-n prag
 ca o zi cu soare!
 Zâmbetul tău drag
 îl aşteaptă-n prag
 cei din închisoare.
 Peste fericiri apuse,
 tinde-ţi mila Ta, Iisuse.
 Cei din închisori
 Te aşteaptă-n zori,
 pieptul lor suspină,
 de sfânta-Ţi Lumină.
 Cei din închisori
 Te aşteaptă-n zori.


(Radu Gyr - A venit şi-aici Crăciunul)

Deţinuţii politici, îngheţaţi, flămânzi, zdrenţăroşi şi bătuţi, păreau nişte stafii îngrozite ce bântuiau lumea închisorilor. Complet izolaţi de lume tremurau în celulele mici, care striveau puterile lor sufleteşti şi trupeşti. Cu atât mai gravă era povara când în temniţă sălăşluia un suflet de crin, de copil. Avem o astfel de mărturie a Dr. Flor Strejnicu din Cisnădie-Sibiu. „Crăciunul anului 1941, când abia împlinisem 15 ani, l-am petrecut în închisoarea Sibiu, pe atunci loc de detenţie pentru minori. Ocupam noi, minorii, două celule mari, cu paturi suprapuse, în care eram înghesuiţi aproximativ 40 de Fraţi de Cruce. «Vorbitorul» era o dată pe săptămână, Duminica. Aveam voie să scriem o dată  pe lună acasă. Îmi aduc aminte şi acum de una dintre scrisorile trimise mamei mele în preajma Crăciunului.
Mamă dragă,
Dintre gratii, printre lacrimi şi suspine,
Sărutând nebun, zăbrele, cred că te sărut pe tine;
Dar de-odată fierul rece-l simt pe buze: vai! ce grea
Este soarta ce desparte pe copil de mama sa.

PARINTELE IUSTIN: SMERENIA NU INSEAMNA PROSTIE. Sa facem ectenii pentru Ceausescu, Constantinescu si toti "estii" este mai degraba tradarea natiei

- Părinte, sună foarte frumos sintagma „prestigiul smereniei”. Care este înţelesul acesteia?
Prestigiul smereniei, care se propovăduieşte în Biserica noastră, este haina sau mantia lui Dumnezeu pentru creştini, e această virtute înaltă pe care o are demnitatea noastră creştină. Dar această smerenie, această înţelegere profundă a principiului de smerenie a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om, prezintă o mare diferenţă faţă de smerenia pe care o înţelegem noi în veacul XXI. Smerenia din veacul XXI este interpretată greşit, anume că omul trebuie să fie desfiinţat ca personalitate. Or, în viaţa noastră călugărească smerenia depăşeşte limita tuturor înălţimilor şi decurge din demnitatea Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a îmbrăcat cu virtuţile castităţii, sărăciei, ascultării. Acestea îl ajută pe monah în lupta pentru dobândirea mântuirii. Prestigiul smereniei este această înălţime dumnezeiască în adânc de smerenie care îl pune pe creştinul ortodox în faţa unui model şi îi cere creştinului ortodox să fie foarte categoric şi bătăios în ceea ce priveşte apărarea valorilor noastre de credinţă ortodoxă. Nu confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia. A fi smerit înseamnă a fi foarte demn, onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ce ni se spune şi tot ce ni se porunceşte de către mai marii lumii. Noi, creştinii ortodocşi, am fost foarte tari în istorie, atunci când au fost puse în joc valorile credinţei noastre. Când a fost vorba de apărarea icoanei au ieşit călugării din pustie şi au mărşăluit pe străzile Constantinopolului şi nu au vorbit nici unul. Numai cât i-a privit lumea în adâncimea smereniei lor şi a revoltei lor şi a fost de-ajuns. La Sinodul al VII-lea s-a restabilit cultul icoanelor, o urmare a acţiunii monahilor care s-au impus cu smerenia lor demnă. Smerenie nu înseamnă să te laşi copleşit, să le permiţi să vină peste tine, să-ţi golească mintea şi casa, cum vin acum toţi netrebnicii din Occident şi fac aicea educaţia poporului nostru. Smerenie, să fim supuşi, ascultători, că de aceea sunt rânduite cele mai mari, dar asta nu înseamnă că dacă e mare are şi dreptate şi adevărul de partea lui. Poate să fie un străin care vine să-mi dea ordine şi să mă supună. Aşa am trăit în comunism atâta amar de vreme, ni se cerea să facem ectenii, să ne rugăm pentru Nicolae Ceauşescu, apoi pentru Constantinescu şi pentru toţi eştii, ceea ce nu înseamnă deloc ascultare, smerenie, ci mai degrabă este vânzare, tot mai căzută, până la trădarea naţiei noastre.

- Din ce ne-aţi răspuns rezultă că nu prea avem motive să ne considerăm demni, dar nici smeriţi cu adevărat. Cum credeţi că poate poporul român să-şi recâştige demnitatea între neamurile Europei şi, implicit, în istorie?
Noi trebuie să ne axăm pe forţa şi unitatea Duhului Sfânt, să ne unim în numele lui şi să lucrăm în duhul ortodox al tradiţiei noastre, al istoriei noastre şi al legăturii dintre noi şi Dumnezeu. Europa fără o Românie ortodoxă nu are nici un progres. O Europă cum este ea astăzi, fără sămânţa şi duhul ortodox, este spre prăbuşire. Ortodoxia, dacă a avut o misiune în rândul neamurilor, la ora aceasta este la vârf de piramidă în chemarea şi în rosturile misiunii ei. Icoana, crucea, sfintele moaşte, buciumul, bota ciobanului din munţi, acestea formează obiectul de rezistenţă al Europei creştine.
- Tocmai, că Europa doreşte să ne îndepărteze de aceste valori.
Cu cât o să încerce mai mult să le îndepărteze, cu atât o să crească forţa noastră de rezistenţă, cu atât va ieşi în evidenţă exemplul nostru în faţa celor ne osândesc pentru întârziere, pentru regres, pentru umilinţă. Întotdeauna românul, prin umilinţa aceasta, prin smerenia lui adâncă în numele lui Hristos, s-a ridicat şi i-a dovedit pe cei tari. Dumnezeu i-a ales pe cei slabi, ca să-i ruşineze pe cei tari. Asta a făcut poporul nostru în decursul veacurilor.

Fragmente dintr-un interviu acordat de Parintele Iustin Parvu domnului Ioan Enache, in 2007, si publicat in doua parti in revista Credinta Ortodoxa:

Să nu confundăm smerenia cu naivitatea sau prostia! (1)
Să nu confundăm smerenia cu naivitatea sau prostia (2)

Vezi si Bicisnic de bună voie!

ULTIMA DORINTA pentru martirii de la Aiud. Manastire sau gheseft? Anti-cip sau cu cip? Liber sau sclav "inovator"? Om sau sarpe?

In urma cu exact 45 de ani, detinutii politici din inchisorile comuniste, cati mai ramasesera din cei 2.000.000 de incarcerati, erau aruncati afara, bolnavi, schiloditi, dar biruitori. Calcasera pe moarte si iesisera din iad. Asa cum aproape nimeni nu si-a adus aminte ca pe 16 mai 1812, la Hanul lui Manuc Bei din Bucuresti, rusii isi insuseau Basarabia, o zi neagra din istoria Romaniei, nici ziua de 14 mai, zi a eliberarii detinutilor politici, si, totodata, ziua de praznuire a Sfintilor Inchisorilor, nu si-a gasit locul in grabita istorie cotidiana.
Anul acesta, mai mult ca oricand, cei 45 de ani ne amintesc si de cei 45 de comunism si de cei 20 de ani de la eliberarea romanilor de comunism, in 1989. Au trecut 20 de ani aproape fara nici o schimbare pentru fostii detinuti politici anticomunisti, multi cu temnita tot de 20 de ani. 20 de ani de viata, rapiti de bolsevici si redaruiti de Dumnezeu, multora dintre ei, care acum, la 90 de ani si peste, se tin mai verzi decat brazii si lupta in continuare pentru libertate. Libertate intru Dumnezeu. Tocmai de aceea si vor, pentru camarazii lor, ucisi bestial la Aiud, ca si in alte zeci de lagare ale suferintei si biruintei, de la Pitesti la Gherla, de la Ramnicu Sarat la Jilava, de la Poarta Alba la Canal, o sfanta manastire, pentru sufletele lor din ceruri.
O astfel de initiativa, dorita inca de la eliberare de parintele Justin Parvu si binecuvantata si de marele duhovnic Arsenie Papacioc, ambii slujitori ai Ortodoxiei Romane la 90 si 95 de ani, cu zeci de ani de temnita, chiar la Aiud, ar putea sa ia fiinta, in sfarsit, anul acesta, la Rapa Robilor, unde oasele mucenicilor ies din pamant la arat. Este ultima dorinta a arhimandritului Justin Parvu, duhovnicul neamului, din Muntii Neamt. Si totusi, nu si-o poate vedea indeplinita prea usor. O suma de interese meschine ale unor fete neobrazate aproape au deturnat proiectul initial al parintilor duhovnici, al unei manastiri care sa cinsteasca memoria martirilor anticomunisti. Un proiect cu valente arhitecturale ce tin de ritualuri straine de Romania incearca sa se insinueze in planurile ierarhului local, IPS Andrei Andreicut. "Manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre", o spune direct parintele Justin. Dar problema s-a si ramificat: un mult dorit centru de martirologie - proiect al savantului ortodox dr Pavel Chirila -, absolut necesar pentru studiul generatiilor viitoare, a ajuns sa fie, din neintelegere, afiliat proiectului necrestin.
Locul pe care ar urma sa se inalte asezamantul monahal al martirilor inchisorilor a fost sfintit recent de Inaltul locului, care, supus unor acte de diversiune si dezinformare profesioniste, a uitat sa-l invite tocmai pe cel care si-a luat drept datorie sfanta de onoare ridicarea sfintei manastiri: Parintele Justin Parvu. Desi a semnalat acest lucru, cu mare intristare, parintele nu a primit nici pana acum un raspuns potrivit: "Cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori". Batranul duhovnic o spune foarte limpede: "Aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo - fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt?"
Pentru ca au fost mai multe proiecte, inclusiv mai actoricesti, parintele cere sa nu se incerce confiscarea suferintei martirilor: "Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit." Parintele, desi ignorat pana acum, ne spune ca aceasta este ultima sa dorinta: "Mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace." Ii va fi ascultata?

Ultima dorinta pentru martirii de la Aiud de Victor RONCEA

APOLOGETICUM: "Lovitura" de teatru pe "scena" Aiudului. Dan Puric in dublu rol: Faust si Mefisto

Problema bisericii ce va fi construita la Aiud capata amploare si confirma atitudinea noastra critica avuta fata de “jucausul” Dan Puric. In dimineata zilei de 27 aprilie 2009, pe neanuntate si intr-un duh miselesc, actorul Dan Puric alaturi de PS Andrei Andreicut si-au pus in aplicare planul sfidator la adresa parintelui Iustin. Astfel a avut loc sfintirea locului unde va va fi amplasata biserica inchinata Sfintilor Marturisitori din temnitele comuniste, eveniment de care parintele Iustin a luat cunostiinta abia dupa savarsirea lui. Amintim ca initiatorul acestei lucrari este parintele Iustin Parvu si era de bun simt ca macar sa fie instiintat, daca evlavie la sfintia sa nu mai au, ca sa i se ceara binecuvantarea. Totul s-a facut pe ascuns, insusi parintele de acolo afland cu doar cateva ore inainte. Problema e mult mai grava, daca reamintim ca si proiectul prezentat de parintele Iustin a fost ignorat, deoarece PS Andrei sufera de o mare sensibilitate fata de d-l Dan Puric si astfel proiectul sau proiectele venite din partea d-lui actor sunt mai preferate. Asta il face pe talentatul nostru figurant sa confunde locul sfant al jertfei marturisitorilor dreptei credinte cu scena teatrului, unde-si permite punerea in practica a ideilor sale patriotice regizate.
Asistam la o deturnare a unei lucrari inceputa cu multi ani in urma, cand nici macar de acel pamant nu se dispunea, dar au fost oameni ce au luptat in acest sens. Ei bine, acum acesti oameni sunt dati la o parte si in plus exista pericolul de a se schimba menirea acelei lucrari, dandui-se rol de centru cultural, centru academic, teatral s.a.m.d…. cine stie ce alte blestematii.
Avand un nume predestinat, actorul-parazit si-a facut nume “hranindu-se” din evlavia ce o are poporul fata de parintele Iustin, iar acum nici nu mai cuteaza sa treaca pe la sfintia sa.
Isi merita toate aceste critici, datorita mojiciei de care da dovada, uneltind cu dusmanii parintelui Iustin, patarea memoriei martirilor acestui neam.
Lasa-te dom’ Puric de edificii ce-si au rolul de loje si nu de altare spre ruga pentru mantuirea acestui neam. Recunoaste-ti infatuarea si prostul gust, plecand smerit capul si lasa pe cei mai indreptatiti sa aduca omagiu acelor martiri. Nu te incapatana pana la a ajunge a infaptui blasfemii !!!
Comentarii la
http://apologeticum.wordpress.com/

PARINTELE Iustin catre Băsescu: Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Eu o ofer!

Părintele Iustin Pârvu către Traian Băsescu: Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Eu îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit!

Domnule preşedinte Traian Băsescu,

Cu multă durere în suflet vă adresez acest mesaj eu, nevrednicul şi smeritul monah din munţii Neamţului, care am jurat în faţa altarului lui Dumnezeu că voi apăra credinţa şi neamul românesc. Îndrăznesc să vă adresez acest cuvânt pentru că inima şi conştiinţa în faţa Evangheliei lui Hristos nu mă lasă să trec cu vederea necazurile şi durerile care s-au năpustit asupra fraţilor noştri basarabeni, acum în perioada aceasta a Patimilor Domnului.
Sub epitrahilul meu, la spovedanie, am ascultat multe din păsurile şi suspinurile fiilor basarabeni şi le înţeleg prea bine amarul şi suferinţa.
Astăzi, vrăjmaşul diavol s-a năpustit ca o fiară sălbatică asupra creştinilor ortodocşi basarabeni, în această săptămână frumoasă a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, când fiecare creştin trebuia să fie la casa lui liniştit, să se pregătească duhovniceşte, să îşi spele păcatele prin Sf. Împărtăşanie, prin care îşi curăţă viaţa lui precum ograda şi locul unde sălăşluieşte de veacuri, cu părinţii şi strămoşii lui. Iată că vrăjmaşul a găsit mijloacele să tulbure toată liniştea şi pacea românilor noştri ortodocşi de peste Prut. Oare cum vom putea cânta noi Hristos a înviat, ştiind că fraţii noştri de dincolo nu pot să se mai bucure de frumuseţea Învierii lui Hristos?
Ştiţi, Domnia voastră, ce cântare este mai aleasă în aceste sărbători de Paşti, pe buzele tuturor credincioşilor? Se cheamă Ziua Învierii: „Ziua Învierii, să ne luminăm popoare şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm". Oare cu vorbe goale ne vom putea îmbrăţişa fraţii noştri suferinzi de peste Prut, mamele îndurerate care plâng fiii lor zdrobiţi şi internaţi în spitale, unii morţi, cum este cazul tinerilor martiri ai Cruciadei Copiilor Valeriu Boboc şi Ion Tabuleac? Aceşti tineri frumoşi şi curajoşi care s-au ridicat împotriva mârşăviilor roşii, zac sărmanii în patul spitalelor cu trupurile lor lovite şi maltratate de către urâciunea pustiirii pe pământ.
Acest sistem bolşevic îl cunosc prea bine, Domnia voastră! Acest sistem mi-a mâncat 17 ani din viaţă şi port în trupul şi în sufletul meu semnele şi rănile acestei fiare bolşevice, doar pentru că am iubit libertatea în Hristos. Ceea ce se întâmplă la ora aceasta pentru noi nu este nicio noutate. Ci este ceea ce s-a mai întâmplat prin 1946, 47, 48, pe străzile Bucureştiului când erau distruşi, maltrataţi şi urmăriţi cei mai buni fii ai neamului nostru, teroare care a continuat până în campania bolşevică de arestare a generaţiilor 1948, 1964. Cu toată ura şi răutatea s-au năpustit asupra tineretului nostru şi a lumii noastre creştin-ortodoxe, de care se temeau şi se tem şi acum, nu cumva să se reîntroneze viaţa noastră creştin ortodoxă pe planul acesta al Europei de Răsărit. Este aceeaşi mare Rusie de altădată ortodoxă şi care îşi întindea pretenţiile asupra Balcanilor cu forţele ei panslaviste sub firma ocrotitoare a creştinismului ortodox.
Iată, aceeaşi comunişti de atunci s-au năpustit şi asupra fraţilor noştri basarabeni acum, secerând cu secera bolşevică sufletele nevinovate ale acestor tineri curajoşi şi bătând piroane cu ciocanul roşu în inimile îndurerate ale sărmanelor mame care se frământă cu nelinişte neştiind ce urgie va mai aduce şi ziua de mâine sau chiar sărbătoarea Învierii Domnului, şi nu găsesc nicăieri o mângâiere... de parcă am fi neamul cel mai condamnat de pe lumea aceasta.
Domnule preşedinte, aduceţi acestui neam mângâiere! Aduceţi o veste bună mamelor şi tinerilor basarabeni!
Pentru că, să ştiţi, Domnule preşedinte: creştinii ortodocşi sunt temelia acestor neamuri din Răsărit! Nu uitaţi că Hristos S-a răstignit şi a înviat şi pentru românii de peste Prut!
Răspândiţi lumina Învierii lui Hristos şi în suflete bieţilor basarabeni şi oferiţi-le cetăţenia română! Dacă celelalte forme de guvernământ nu au făcut-o până acum, pentru că slujesc aceluiaşi sistem bolşevic, faceţi-o Dumneavoastră! Pe ei nu i-a interesat nimic decât să fie cât mai votaţi pe încă 4 ani, abuzând de ignoranţa unui întreg popor.
Aveţi curajul şi puterea, Domnule preşedinte, să vă împotriviţi fiarei comuniste! Ajutorul îl veţi primi de la Domnul nostru Iisus Hristos şi veţi avea sprijinul milioanelor de ortodocşi ai acestui neam. Să nu nădăjduim în puteri străine, că nu le pasă, Domnule preşedinte! Faţă de conflictul acesta din Basarabia, grăit-a vreun occidental? Grăit-a oare Comitetul European? Ne-a sărit Uniunea Europeană în ajutor? Oare nu cumva interesele şi unora şi altora sunt comune? Eu, ca om, la ora aceasta după vechimea anilor mei, nu mă mai gândesc la visul frumos al Reîntregirii, nu se mai pune problema teritorială, pentru că problema teritorială nu este decât un mijloc de scandal şi de nelinişte a popoarelor. Dar cetăţenia o puteţi oferi fiilor aceştia abandonaţi şi de mama România şi de celelalte mame vitrege, abandonaţi şi de păstorii laici dar şi de cei duhovniceşti care, în loc să aducă o găleată de apă şi să stingă focul care mistuie casa fratelui de lângă noi, preferă să arunce cu apă la moara bolşevică, la care s-au angajat. După atâţia ani de comunism am nădăjduit că se va face lumină şi în ţara noastră. Dar în loc să înflorim, a ajuns bietul român că nu mai are să ciocnească şi el un ou de Paşti; găina i-a pierit, oile nu mai sunt şi toate parcă au pierit încât nici în izvoarele apelor din România nu mai au unde să-şi spele capul obosit de trudă şi de necaz, bieţii români.
Să fim stăpâni la noi în ţară, Domnule preşedinte! Că ţara noastră are multe daruri şi este binecuvântată de Dumnezeu, a cărui Sfântă Înviere o prăznuim cu toţii, acum. Neamul nostru prin credinţă s-a clădit, prin credinţă va rezista! Bunul Dumnezeu a rânduit să fiţi conducător al acestui neam, şi poate veţi mai fi, în vremuri de restrişte şi mari încercări din toate părţile, pe de o parte din Răsărit vine teroarea stalinistă neschimbată, iar din Occident suntem asaltaţi cu dezmăţ şi imoralitate care încalcă orice principiu creştin şi etic, iar mai nou ni se impune un nou control totalitar prin introducerea microcipurilor de tip R.F.I.D. în actele noastre de identitate. Pământul acestui neam va dăinui numai cât se va afla sub binecuvântarea lui Dumnezeu, că altfel mânia Sa va veni negreşit asupra noastră şi ne vor înghiţi neamurile păgâne, după cum spune Proorocul Ieremia: „Poporul de sub conducerea conducătorilor s-a pierdut prin cuvintele lor. Aşa zice Dumnezeu prin glasul proorocului: «Păstorii şi-au ieşit din minte şi nu L-au căutat pe Domnul. De aceea toată păşunea le-a rămas necunoscută şi s-au risipit»(Ier. 10:2)”.

În mâinile Domniei voastre se află soarta acestui popor. Să ne facem părtaşi Dumnezeului Celui viu, şi nu altor dumnezei străini, pentru că unitatea unui popor stă în credinţa lucrătoare în Hristos!
Fiţi alături de fiii basarabeni ai acestui neam şi acordaţi-le cetăţenia! Alături de ceilalţi fraţi de suferinţă din asociaţiile foştilor deţinuţi politici şi luptatori anticomunişti îmi ofer cetăţenia mea unui basarabean prigonit. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi Sfânta Sa Înviere să ne găsească uniţi în cugetul adevărului lui Hristos, ca împreună să putem cânta: „Ziua Învierii, popoare să ne luminăm! Şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Învierea Sa. Şi aşa strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin!
Arhimandritul Justin Pârvu,

stareţul mănăstirii Petru Vodă, 14 aprilie, 2009,

Sfânta Marţi a Patimilor Domnului

Nota: Apelul este facut in dimineata zilei de marti, inainte de discursul presedintelui. Dar, pentru ca asa a vrut Dumnezeu, si Apelul Parintelui si cel al Fostilor Detinuti si Luptatori Anticomunisti, dat tot inainte de discursul din Parlament, si cuvantul presedintelui Romaniei, au, iata, acelasi mesaj: restabilirea dreptatii prin recunoasterea neintarziata a cetateniei romane pentru cei deposedati abuziv de ea. Sa fie intr-un ceas bun! Doamne ajuta!

PARINTELE Iustin Parvu: "Ne-a dat Dumnezeu această ocazie ca să fim ortodocşi, să ne călim, să ne formăm şi să primim cu bucurie învierea Domnului"

DOWNLOAD

- În primul apel al sfinţiei voastre ne sfătuiaţi să facem mici comunităţi creştine, care să includă şcoli, spitale, şi alte forme de organizare socială. Mai concret, cu ce trebuie să înceapă un simplu cetăţean?

P.I. – Eu, când am venit în localitatea aceasta, în satul meu, după 25 de ani de haulire, printre care vreo 16 ani de temniţă, am revenit în satul meu după anii şi locurile din copilăria mea. Acest dor m-a adus aici, în poiana asta. Am tras, cu bunăvoinţa oamenilor, un vagon forestier; mi-i l-a dat primăria comunei şi l-am adus aici în mijlocul poienii. Primul lucru care l-am făcut : am pus un godinaş; era primăvară, luna mai, rece, să-mi facă puţină căldură. Am pus vreo trei icoane pe pereţi. Aveam un dulău frumos, câine ciobănesc care ne apăra, nu se apropia… că pe aici, urşi cerbi, căprioare, plin codrul sălbatic, măi, frumuseţe rară. Când ieşeai dimineaţa să te uiţi în partea aceea aşa, poiana codrului aicea, păşteau căprioarele.

- Ca-n rai.

P.I.- Ca-n rai… mă uitam să nu deranjez cumva. Dar câinele acesta, tot umbla toată natura, au început toate animalele să nu se mai apropie.

- Nici alea cu două picioare.

P.I.- Au început în sfârşit, să vină credincioşii noştri, să facă o colibă… şi au făcut un adăpost unde au pus acolo pirostriile, au pus să se adăpostească acolo mica aprovizionare şi să vină… în cele din urmă şi-au făcut o baracă. Pentru biserică, aşa le-am spus : măi oameni să ne facem un protector aicea, să putem sluji Sfânta Liturghie, să putem face o vecernie, o utrenie, pt ca acesta-i rostul nostru aici. Dar îndată oamenii, într-o săptămână au adus dulapi, au adus scânduri, cherestea din toate părţile. Până la urmă am făcut o toacă cu două ciocănele, şi cu asta dă-i bătăi. Au adus un clopoţel de vreo 10 kg şi s-a înjghebat bisericuţa. Am sfinţit Bisericuţa. A dat Dumnezeu că Înaltul Preasfinţit trece la o sfinţire pe la Fărcaşa undeva şi se abate pe aici. Eram acolo, în baraca aceea într-un colţ şi pomeneam şi noi acolo. Numai mă trezesc în dreapta mea cu Înaltul. „Ce facem părinte aici?” „Păi, pomenim aici oleacă aici, cum putem”. „Dar v-as rusa sa ne daţi binecuvântarea să sfinţim locaşul acesta?” „Părinte, mergeţi înainte. Să fie binecuvântat”. Şi aşa am început lucrarea. S-a desprimăvărat, au venit căldurile de vară, poporul din ce în ce mai mult, tot mai mult, încât atunci când eram în baraca aceea, veneau mai mulţi decât vin acum… după ce s-a făcut drumul acesta, după ce vin maşinile şi .. Parcă veneau mai mulţi, dar era frumos, în sfârşit. Era forma cea mai primitivă a vieţii noastre creştine şi am trăit-o deplin. Apoi s-a făcut o casă mai mare, asta de aici, care trăiesc şi până acum în ea. S-a făcut corpul de case în forma asta de unghi. Apoi s-a făcut, casa mare şi s-a înghebat clopotniţa, s-a înghebat partea asta aripa spre sud şi am ajuns până la punctul acesta care aici se vede, cu picturi interioare, cu picturi exterioare, numai şi numai cu dragostea şi nevoinţa credincioşilor care vin şi până astăzi cu nepoţii, cu fii lor, bătrânii. Veneau 5 km dimineaţa şi seara… făceau 10-12 km, fără nici o oboseală. Acum vin în băţ, sunt bătrâni. Ei se bucură şi văd până azi, biserica pe care am făcut-o cu toată dragostea. Aici am făcut şi un azil pentru bătrâni, aici am făcut şi o şcoală pentru copiii săraci, aicea este aşa în provizorat şi un laborator pentru plante medicinale, pentru noi, pentru credincioşii nevoiaşi şi iată că grădiniţă avem, şcoală avem, dar nu avem creşă. Dar îmi dau seama că s-ar putea face o creşă în toată regula. Şi aşa se organizează, nu la planuri, oficialităţi, aprobari, tehnici.

- Sugeraţi ideea, că preotul are datoria de a organiza astfel de comunităţi de rezistenţă?

P.I.- Da, dar iată că mi se pare că e obligatoriu, ca două trei parohii să aibă şi o creşă sau un cămin de copii, cam aşa ceva. Iată că vrând nevrând ajungem la stadiul acesta, rânduieşte Dumnezeu.

- Deci, efectiv, părinte, de la zero s-o ia oamenii ?

P.I. – De la zero, s-o ia de la zero şi fără prea multe aşteptări, căci popoul acesta este foarte sentimental şi sare îndată. Mă, el e bun şi la rele, dar şi la cele bune sare îndată. Românul nostru merge cam de la o extremă în alta, acum te junghie, acum se pocăieşte; asta e influenţa răsăritului. Cam aşa este viaţa asta a noastră ortodoxă.

- Mai aveţi nădejde în pocăinţa parlamentarilor?

P. I. – Domnule, ei sunt fii noştri : sunt născuţi, crescuţi şi.. educaţi să zicem. Până sub carnetul roşu, au trecut dincoace cu carnetul mai gri şi acum sunt în două lumi şi ei, când cu griul, când cu roşu. Şi de aceea, nici ei nu prea ştiu ce să facă; sunt puşi în situaţie de a face, de altfel, cu intenţie bună, dar vrăjmaşul sigur că trage mereu … că noi avem un vrăjmaş comun. Nu vreau să-l spun acum, dar el se ştie. Vrăjmaşul acesta comun stă la ureche şi-i spune: vezi, e bine până aici, de aici mai încolo nu mai merge : îţi periclitezi situaţia şi o ţine aşa, o fierbe pe loc. Îi aducem noi semnături : o sută de mii, două sute de mii, trei sute de mii, dar el nu, mai trebuie semnături. Hai la milion….sa ducem. Spune că atunci ai voie, cu Constituţii, dar românul spune că are două Constituţii, are una pentru exterior şi una pentru interior.

- Una pentru rai şi una pentru iad.

P.I. – Şi atunci, uite aşa ne-o scăldăm şi noi. Din una-n alta. Încă ne rugăm pentru Înalt, pardon… încă ne rugăm pentru mai marii noştri şi ai satelor, încă ne rugăm pentru binefăcătorii noştri şi uite aşa mergem din an în an şi am ajuns până la 90 de ani. Şi aş dori şi ca ţara aceasta a noastră aceasta să ducă o viaţă bună sănătoasă şi să nu piardă orientarea mântuirii. Şi cum orientarea mântuirii vine prin suferinţă, prin luptă, prin necaz, iar ne-a dat Dumnezeu această ocazie ca să fim ortodocşi, să ne călim, să ne formăm şi să primim cu bucurie învierea Domnului.

- Aşa să ne ajute Dumnezeu !

http://apologeticum.wordpress.com/

PARINTELE Justin Parvu - Indemn la post si rugaciune si lupta pentru Mantuitor - VIDEO

PARINTELE Justin Parvu: Rugaciunea de dezlegare pentru Postul Mare 2009 si Obstea de monahi de la Sfanta Manastire Petru Voda

Cu multumiri pentru: http://apologeticum.wordpress.com/

NOU APEL AL PARINTELUI JUSTIN PARVU: "Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei!"

Părintele Justin Pârvu, sarea ortodoxiei româneşti
"Apelul acesta pe care l-am făcut eu împotriva cipurilor biometrice, şi care a fost atât de controversat, nu l-am făcut ca să înspăimânt pe nimeni, n-am vrut să îngrozesc pe nimeni. N-am vrut să terorizez mintea nici a bogatului, nici a săracului, nici a înţeleptului şi nici a neştiutorului. Ci am vrut să amintesc acestui popor de unde a plecat, că în venele lui curge un sânge românesc şi curat ortodox, care nu poate să îngenuncheze în faţa cotropitorilor nu numai ai trupului acestui pământ, ci prin dictatura aceasta a tehnicii ei ne cotropesc sufletele noastre, asupra cărora nu au nici un drept. M-am adresat către cei care nu şi-a stins cu desăvârşire flacăra credinţei din inimile lor. Cu multă durere sufletească spun, şi îmi cer scuze că trebuie să fac această observaţie, prin care nu incriminez şi nu învinuiesc pe nimeni – dar mă doare sufletul să văd atâta nepăsare şi ignoranţă din partea elitelor acestui neam, din partea oamenilor de cultură, laici sau clerici, care prin tăcerea lor săvârşesc o lepădare de Biserică şi de neamul în care s-au născut. Simplul creştin ortodox parcă este mai atent la aceste greutăţi, participă mai cu durere decât participă preotul lui, stând în afara tuturor acestor conflicte, nepăsători faţă de oaia care este sfâşiată în ogor şi stau la distanţă şi se uită cum o devorează lupii. Cu multă durere am sesizat că cei mai mulţi dintre părinţii noştri parohieni nu au luat o măsură, măcar câtuşi de puţin să facă cunoscute nişte momente grele în istoria creştinismului şi a omenirii, pe care creştinul nostru le-a sesizat mai repede.
Adevăratul om de cultură şi de elită iese în faţă şi acela strigă şi răcneşte cu toate forţele lui şi apără valorile pe care el le-a construit şi pe care el le trăieşte. Pentru că dacă ar fi tăcut tot aşa, de pildă un Eminescu, ar fi tăcut Radu Gyr, un Nichifor Crainic, sau oameni de mai mică talie – ’apăi am fi fost de mult prăbuşiţi. Dar aceşti oameni, ca nişte mici apostoli, am putea spune, au fost mereu prezenţi şi au strigat şi s-au opus la toate metodele de întunecare a fiinţei noastre ortodoxe… Iar această problemă nu este una oarecare, după mine este cea mai grea problemă a omenirii şi a creştinătăţii. Dar acum la noi, se simte foarte jenat un domn ziarist, se simte jenat un istoric, un om de literatură sau ştiinţă… ca să susţină o temă cu ordin religios şi să înfrunte vreo primejdie. Nu! Nu cumva să fie deranjat!
Nici tăcerea sihaştrilor nu este scuzabilă. monahul, preotul care socoteşte că face o misiune în cadrul Bisericii, dar nu participă direct la aceste adevăruri, la aceste atacuri şi primejdii în care ne găsim – nu este monah, nu este preot. Dacă nu simte să participe direct şi să-şi asume răspunderea ca un mic misionar al vremurilor, în zadar este toată rugăciunea lui. Tăcerea în faţa acestor pericole este o lepădare a noastră de adevăr. Pentru că ne înrobim şi ieşim din libertatea Adevărului. Adevărul ne face liberi , nu ne pune cip. Aceasta este dovada că societatea în care trăim este una a minciunii, potrivnică Evangheliei. Libertatea Evanghelie lui Hristos în faţa acestei lumi este un pericol terorist.

Tăcerea noastră înseamnă sclavie şi îngroparea Ortodoxiei. Oamenii noştri de elită, prin tăcerea lor nu fac decât să construiască sicriul ortodoxiei pe care i-l pregăteşte stăpânirea acestei lumi.

Cât pentru păstorii noştri duhovniceşti, atâta le spun: Oare sarea se va strica şi nu va mai săra?"

Parintele Justin Parvu

CIPUL la SFANTUL SINOD. Parintele Arsenie Papacioc contra fiarei si cipurilor biometrice: NU acceptati sub nici un chip!

Cu doar trei zile inainte de sedinta Sfantului Sinod din 25-26 Februarie 2009, la care se va discuta si despre situatia introducerii in Romania a actelor cu cip biometric, fara consultarea Bisericii si a poporului majoritar ortodox, unul dintre cei mai aprigi luptatori anticomunisti si mari Duhovnici ai Ortodoxiei Romane, Parintele Arsenie Papacioc, se pronunta categoric impotriva insemnarii electronice. "Nu trebuie acceptat cu nici un chip", afirma Parintele Arsenie exprimandu-si si solidaritatea cu Parintele Justin Parvu si Chemarea sa la mucenicie avertizand totodata asupra strategiilor care trebuie adoptate impotriva fiarei. Sfintia Sa Arsenie Papacioc mai spune ca simte ca tara noastra "va avea un mare rol in istoria pamantului asta" chiar daca a venit un moment de "mare primejdie". Sau poate tocmai de aceea. Parintele Arsenie mai cere sa nu ne mai pierdem vremea cu vorbele si incheie: "La lupta, muncitori!"

“Spun cu indrazneala ca tara romaneasca simt ca va avea un mare rol in istoria pamantului astuia. Pentru ca nu e pe o pozitie de avangarda, ci de avanpost. (…).- Si, parinte, cum ne indemnati sa luptam acum impotriva insemnarii acesteia electronice cu cipuri? - Asta-i o mare primejdie, draga. Si nu credeam sa inceapa asa de curand. Fara discutie, nu trebuie acceptat cu niciun chip!
Acuma… lucreaza si ei sistematic, de-asta m-a ingrijorat pe mine pozitia parintelui Justin, ca le-am dat ocazie… Eu observ ce reactie s-a facut in urma: schimba pozitie, schimba tactica, schimba… C-am vazut ca, uite, pe toate partile, numai asta discuta si numai asta ma-ntreaba lumea. “Ce facem cu astea?“. “Le-am spus: domnule, eu nu accept! Atata pot sa va spun!“. (…) Sigur, ei vor sa ne familiarizam cu 666, asta vor. Sa ni-l bage in piele, ori in identitatile noastre… O mare primejdie.(…) Eu nu numai pe Stat il invinuiesc. Pentru ca… mi-a scris parintele Justin cateva randuri, mi-a scris dupa ce-a facut “chestia” asta. Eu n-am fost de parere sa se faca. Avem dreptate, dar la lupta fara strategie e o mare greseala. Mai ales ca acuma nu lupti cu un ins, lupti cu o fiara propovaduita deja. Si trebuie sa fii organizat. S-a inteles ca eu sunt impotriva a ceea ce a spus Justin. NU!
Dar nu trebuia sa dea batalia prea devreme, ci organizat.(…)- Intrebati care-i timpul: timpul e intotdeauna! Dar, cand se iveste o fiara care vrea sa te inghita… Cum spune si Antonie cel Mare: pacatul de care sa te feresti mai intai este cel care e mai langa tine. (…) Este chestie de institutie. (…) Mi-a placut pozitia lui Anania. (…) E o institutie, un Sinod Mitropolitan are autoritate. Si el a fost aici, si episcopul. Si le spuneam: “Domnule, ruginiti asa cum sunteti, in Sinod acolo, dar sunteti o forta”. (…) Ei [vrajmasii] n-au putere de discernamant s-analizeze fortele fiecaruia dintre noi, ca un Dumnezeu, dar ne aparam pe anumite pozitii strategice, in momente din acestea istorice. Insa… sa nu mai tot discutam mereu: La lupta, muncitori!"

Transcriere: www.razbointrucuvant.ro

SFINTE MANASTIRI care s-au alaturat Apelului Parintelui Iustin Parvu contra insemnarii electronice a oamenilor precum animalele (Partea I)

PARINTELE. Iustin Parvu, Duhovnicul Neamului, la 90 de ani. CANT si FOTOGRAFII

GARDIANUL despre SFANTUL SINOD: Ortodoxia, la rascruce. Traim oare vremurile Apocalipsei?

Miercurea viitoare, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane va discuta si-si va face cunoscuta pozitia referitoare la problema cipurilor biometrice si a fatidicului numar al Fiarei, 666, care au adus ingrijorare in randurile credinciosilor nostri. Biserica Ortodoxa Bulgara este pe punctul de a se scinda. Noul Patriarh rus nu se poate intalni curand cu Papa de la Roma din cauza prozelitismului catolic in spatiul fost sovietic, in timp ce Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, face eforturi disperate pentru organizarea si desfasurarea unui sinod pan-ortodox. Am enumerat numai cateva situatii care reclama o radiografiere a starii Ortodoxiei, intr-un moment in care se discuta tot mai des despre o criza in sanul acestei Bisericii si, de ce nu, chiar despre apropierea vremurilor apocaliptice.

Este greu sa dai verdicte, sa emiti pareri sau ipoteze despre starea actuala a Ortodoxiei, de vreme ce evenimentele se succed cu o incredibila repeziciune. Criza financiar-economica generata de “marea finanta mondiala”, cum declara un influent om politic de la noi, isi propaga si ea dureroasele efecte afectand semnificativ si domeniul spiritual. Dar poate cea mai socanta stire care zguduie in aceste zile Ortodoxia este cea referitoare la posibila schisma din Biserica Ortodoxa Bulgara. Poate pentru ca nu s-a discutat prea mult despre ea sau poate pentru ca abia acum a iesit la suprafata denota intr-adevar o posibila criza a Ortodoxiei.

Disputele si tensiunile dintre fratii ortodocsi
Sa enumeram numai cateva stari tensionale din sanul Ortodoxiei pentru a intelege ca traim intr-adevar vremuri delicate: Raporturile Bisericii Ortodoxe Romane cu Biserica Ortodoxa Rusa sunt afectate de reactivarea episcopiilor din Basarabia; in Bulgaria, doua brate ale aceleiasi Biserici Ortodoxe isi disputa patrimoniul si canonicitatea prin tribunale europene; Patriarhia Moscovei nu poate accepta rolul de “primus inter pares” jucat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I si nici recunoasterea de catre acesta a autonomiei Bisericii Ortodoxe din Estonia, aflata in perioada sovietica in spatiul canonic gestionat de Moscova; In Ucraina, Biserica s-a scindat deja, iar fostul teritoriu canonic din aceasta tara este disputat intre doua, trei sau chiar patru Biserici; Biserica Greciei, tara cu o traditie ortodoxa conservatoare, a fost infranta in batalia cu guvernul care a promovat o lege care legalizeaza incinerarea mortilor; Sfantul Munte Athos este zguduit la intervale de timp de un conflict intern legat de parintii de la Manastirea Esfigmenu, care nu recunosc autoritatea Patriarhului Bartolomeu I, ca sa nu mai vorbim despre situatia Bisericii Ortodoxe Sarbe care, dupa declararea independentei provinciei Kosovo, a pierdut practic inima spirituala care ii asigura speranta supravietuirii de veacuri. La toate acestea se mai adauga confictele patrimoniale si nu numai cu Biserica Greco-Catolica sau cu Bisericile Maghiare Istorice din Romania, Polonia, Ucraina si nu in ultimul rand dialogul cu celelalte Biserici crestine nefinalizat cu hotarari ferme, care tine departe inca data la care se poate vorbi despre mult dorita unitate crestina. Nu excludem din aceasta enumerare efectele secularizarii asupra vietii crestine, ale migratiei, sectarismului agresiv, a ateismului, problemelor familiei si tinerilor, cu toate consecintele lor, carora Bisericile Ortodoxe sunt chemate sa le gaseasca raspunsuri.

O hotarâre care trebuie sa aduca liniste
Nu este de mirare ca in aceste conditii, un sinod pan-ortodox este mai mult decat necesar, iar lumea crestina trebuie sa-si regaseasca echilibrul in vocea unica a Bisericii din care face parte. Poate este vremea muceniciei, cum spune parintele Iustin Parvu, pentru a reda vigoarea si forta credintei secolelor de prigoana, pentru ca credinciosii, intr-o alta forma, suporta prigoana epocii. Credem ca a sosit vremea retrairii ortodoxiei in tiparele ei jertfelnice. Revenind la noi, speram ca Sinodul de miercurea viitoare va trebui sa aduca, prin hotararea sa, liniste in randul credinciosilor speriati de consecintele utilizarii noilor cipuri biometrice si a semnului Fiarei, caci, asa cum spune Evanghelistul, “Despre ziua aceea si despre ceasul acela nu stie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal“. (Matei 24:36 )
Dumitru Manolache

www.gardianul.ro

TOTALITARISMUL PROSTIEI MAXIMALE. Lucian Mandruta, baiatul de mingi al lui Brucan si Plesu, despre Apelul Parintelui: Chrestianos, non licet esse vos

"Dar maximumul de prostie a fost atins saptamana asta o data cu protestele fata de pasaportul cu cip biometric. […] Ei bine, cineva a avut ideea stupida sa puna cifra 666 în codul pasaportului, echivalenta la ortodocsii habotnici cu peticul de panza rosie pe care toreadorul il fataie in fata taurului. Altcineva a avut ideea sa-i povesteasca despre asta unui domn pustnic, care inca n-a apucat sa blesteme Iphone-ul, insa isi face drum, incepand cu cip-uri mai putin complicate tehnic. Firesc, Biserica nu se grabeste, are eternitatea la dispozitie...”
Lucian Mandruta

Am vorbit intr-un comentariu anterior pe blog despre faptul ca romanii se urasc de moarte unii pe altii. In ciuda diverselor opinii contrare, eu continuu sa afirm acest lucru cu tarie. Voi dezbate in randurile ce urmeaza un subiect care ar trebui sa fie de maxima importanta, dar care din pacate nu intereseaza decat pe unii, care au folosit prilejul pentru a exhiba un ocean de ura. Prefatez acest articol cu un citat dintr-un clasic in viata, denotand o combinatie de ura si rea-credinta.
Cand am citit randurile din motto am fost socat. Nu stiam cui apartin aceste cuvinte emotionante, aceasta analiza profunda a realitatii. Sa fi fost A. Toeffler? S. Huntington? Fukuyama? Imi era greu sa le incadrez. Pe urma, ochii mi s-au umplut de mandrie patriotica sa vad ca aceste cugetari epocale sunt rostite de cel mai mare ganditor al vremurilor noastre, de departe cel mai mare roman dintre toti romanii care au existat vreodata: gazetar de geniu, cititor de prompter si intelectual rafinat, onor domnul Lucian Mandruta.
Pasajul cu care am prefatat acest articol este unul dintre cele mai primitive si mai prost scrise atacuri la adresa crestinilor si a Bisericii Ortodoxe. Gestul domnului Mandruta nu este insa singular. El se inscrie intr-un adevarat trend al presei dambovitene de a demonstra cat de democratici “e ei” si cum respecta ei libertatea de constiinta, inscrisa si in Constitutia Romaniei, si in drepturile universale ale omului.
Ce este, de fapt, lupta impotriva cipurilor biometrice? Dupa cum stim, statul roman a introdus, incepand de anul acesta, pasapoartele cu cip RFID (radio frequency identification device), ca masura de siguranta (nu-i asa?). Nu are rost sa mai spunem ca, dat fiind ca introducerea pasapoartelor biometrice a suscitat vii proteste in Grecia si Serbia, statul roman era obligat sa faca o dezbatere publica. Ne-am obisnuit deja sa fim tratati ca si cand nu am exista pe aceste meleaguri.
Cipul RFID contine date despre purtatorul pasaportului, care pot fi citite de un scanner similar celor din magazine. Desi se pretinde ca e o masura de siguranta, in realitate, il face pe purtator mult mai vulnerabil, dat fiind ca un scanner de genul acesta isi poate procura/fabrica artizanal oricine stie cate ceva despre tehnica electronica. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca pe cipul RFID este inscrisa si amprenta digitala, ceea ce inseamna ca toti cei ce vor pasaport sau carnet de conducere trebuie sa se lase amprentati ca ultimii infractori, ca ultimii borfasi, ceea ce e un atac la demnitatea umana.
Si asta nu e tot. Problema care i-a starnit de fapt pe “ortodocsii habotnici”, asa cum ii numeste cu atat spirit democratic si cetatenesc domnul Mandruta, este aceea ca inserarea cipurilor pe pasapoarte este doar o faza premergatoare inserarii acestora pe mana sau pe frunte. Procesul e avansat, si in unele tari exista deja cetateni care au astfel de cipuri implantate pe mana sau pe frunte. La vremea cand aceste cipuri vor fi puse pe mana sau pe frunte la scara planetara, deja se vor fi retras din uz banii fizici si conturile bancare ale fiecaruia vor fi inserate in acel cip (spre bucuria hotilor din Romania, care nu vor mai fi obligati sa construiasca bancomate false). Aceasta va duce automat la suprimarea oricarei autonomii a individului uman si la controlul sau dictatorial din partea statului. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca aceste cipuri vor fi puternic cancerigene si vor putea transmite in creier unde radio prin care sa se induca anumite stari de spirit. Si tocmai impotriva acestor realitati s-a ridicat “domnul pustnic”, cum atat de civilizat il caftaneste domnul Mandruta pe cel ce cu siguranta va ocupa un loc intre sfinti din calendarul crestin ortodox.
Parintele Iustin Parvu a facut un apel la crestini (mai multe puteti citi pe site-ul http://ro.altermedia.info/images/apocalipsa13.pdf), prin care indemna la refuzul acestui pasaport biometric. Desigur, in acest demers se baza pe asemanarile izbitoare dintre aceste aspecte legate de pasaport si profetiile din cartea Apocalipsei (pentru stiinta de carte a domnului Mandruta, cifra 666 este mentionata in cartea Apocalipsa, si e o problema a tuturor crestinilor, nu a “ortodocsilor habotnici”): “Si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi sa-si puna semnul pe mana dreapta sau pe frunte. Incat numeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel care are semnul, adia numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere, sa socoteasca numele fiarei. Pentru ca e numar de om. Si numarul este sase sute saizeci si sase” (Apoc. 13,16-18). Mai e ceva de spus? Ce putea sa faca parintele Iustin cand se stie si se si recunoaste ca acel cod de bare are incorporat in el cifra 6 de trei ori? Este oare chiar atat de habotnic sa crezi intr-o profetie a Bibliei? Are cineva dreptul sa considere ca cei ce se tem de pasaportul biometric sunt niste idioti? Chiar daca s-ar insela?
Aici intram pe taramul atitudinii societatii fata de crestini si fata de Biserica. O atitudine schizoida, cum ne-au invatat deja concetatenii nostri, daca tinem seama ca 80% dintre romani au pretentia ca sunt crestini, dar in acelasi timp achieseaza macar si prin indolenta la toate atacurile la adresa crestinilor si uneori chiar a Bisericii Ortodoxe. De unde vine, asadar, aceasta demascare stalinista a celor care “nu sunt cu noi”? Cum se face ca regimul comunist a disparut de 20 de ani, dar ideologia sa si mai ales metodele de linsaj in presa sunt la fel de vii?
Sa admitem, prin absurd, ca parintele Iustin Parvu se insala, si din prea multa sarguinta pentru a sluji lui Dumnezeu greseste. Este acesta un mod de a-i demonstra ca a gresit, trecand la atacuri obraznice la persoana? Il somam pe domnul Mandruta sa ne spuna de unde stie domnia-sa ca parintele Iustin intentioneaza sa blesteme iPhone-ul (asa se scrie corect denumirea aparatului)? Ce dovezi poate sa ofere despre faptul ca Biserica, pe care o implica in fraza urmatoare, a blestemat si afurisit tehnica moderna? Oare chiar putem sa spunem ce vrem, ce ne taie capul? De unde pana unde atitudinea asta? Cine i-a invatat presa pe jurnalistii nostri damboviteni? Principiul fundamental al democratiei, potrivit caruia trebuie sa respecti dreptul celuilalt de a avea o opinie contrara opiniei tale, chiar daca nu esti de acord cu opinia lui, le spune ceva? Faptul ca si noi crestinii suntem cetateni ai Romaniei si ca, in aceasta calitate, ne inscriem si noi in art. 16 din Constitutie, care spune ca toti cetatenii sunt egali in fata legii, le spune ceva? Unde au gasit ei in presa americana sa zicem articole care sa desfinteze comunitatea Amish, sau alte congregatii?
Fara indoiala, crestinii nu isi pot fabrica un Dumnezeu "politically correct". Crestinii nu isi pot adapta religia in asa fel incat ea sa se muleze pe nugae (pentru domnul Mandruta, nugae este un termen latinesc ce defineste nimicuri pe care unii le spun crezand ca sunt profunzi) care populeaza mintile "omului recent". Punctul de vedere al crestinilor nu trebuie neaparat impartasit, dar trebuie neaparat respectat dreptul lor de a avea un punct de vedere in societate.
Imparatul Nero a dat in secolul I un decret intitulat Non licet esse vos ("Nu va este permis sa existati") prin care crestinii nu aveau voie sa existe. Presa romana si "intelighentsia" mioritica au decretat acelasi lucru: Chrestianos, non licet esse vos! Pentru ca despre asta e vorba. Oricat de mult s-ar chinui "oamenii de bine" sa arate ca atitudinile crestinilor sunt habotnice si ca ei ar trebui sa faca asta si asta ca sa fie "oameni normali", ramane cert un lucru: daca crestinii ar schimba atitudinea lor fata de Dumnezeu si ar incepe sa creada intr-un "Jesus superstar" ar deveni inchinatori la idoli, chiar daca idolul lor s-ar numi Iisus Hristos, sau Sfanta Treime, sau Fecioara Maria. In momentul in care le spunem lui Iisus, sau Treimii, sau Fecioarei cum sa fie si ce sa faca pentru a putea fi venerati, ii transformam in idoli.
Va rog sa ne intelegeti, cei ce nu credeti in Dumnezeu, noi putem sa credem numai in Dumnezeul pe care ni-L descopera Biblia si ni-L explica Traditia. Orice alt Dumnezeu este pentru noi idol, creatie a mintii noastre. Si Dumnezeul caruia ne inchinam noi ne povesteste in Apocalipsa 13 despre niste lucruri care se intampla acum sau cel putin seamana foarte mult cu ce se intampla acum. Ce putem face noi, decat sa fim "habotnici"?
Asteptam cu mare nerabdare un sinod ecumenic al tuturor ziaristilor din Romania care au luat atitudine contra "habotnicilor", in care sa ni se stabileasca un Catehism si un crez nou, modern, nehabotnic, pe care sa le invatam si sa le marturisim, pentru a fi crestini "autentici" si integrati european. Nu de alta, dar nu am vrea sa facem de ras in Europa o tara atat de avansata din toate punctele de vedere.
Punem pariu ca peste ani, cand Iustin Parvu va fi trecut in randul sfintilor, domnul Mandruta va spune despre el ceva de genul: "Marele duhovnic al romanilor... sfantul nemtean..."

P.S. Apropo, pe youtube sunt sute de video-uri dedicate acestei probleme a implantarii cipului RFID. Comparativ cu ce spun acelea, parintele Iustin nu spune mai nimic. Intrebare: desi sunt in engleza americana, e posibil ca ele sa fi fost facute tot de catre habotnicii primitivi de ortodocsi romani sau exprima ingrijorarea unor oameni sanatosi la cap din Europa si America fata de pierderea libertatilor cetatenesti si abuzul fata de anumite convingeri crestine?

Sursa: http://rostiri.ning.com/profiles/blogs/non-licet-esse-vos

Mihai http://rostiri.ning.com/profiles/blog/list?user=0tvdqsqfpb46p

ANTI-CIP. Parintele Petru Vanvulescu, ucenic al Parintelui Arsenie Boca: “Parintele Iustin Parvu a facut bine ca s-a ridicat impotriva cipurilor”

“Parintele Iustin Parvu a facut bine ca s-a ridicat impotriva cipurilor”
– ne spune, pr. Petru Vanvulescu, un ucenic al parintelui Arsenie Boca
Miercuri 17 februarie 2009, in sala mare a primariei municipiului Beius a avut loc conferinta LTCOR cu tema “parintele Arsenie Boca - sfantul Ardealului” sustinuta de preotul Petru Vanvulescu din Sibiu. Invitatul conferintei este un ucenic in viata al parintelui Arsenie Boca. A vorbit despre ortodoxie si romanism, despre martirii ortodocsi din inchisorile comuniste, despre ecumenism, cipuri biometrice etc.
Invitatul conferintei a vorbit despre importanta vietii spirituale si a invataturilor parintelui Arsenie Boca cunoscut sub numele de “craiul duhovnicesc al Ardealului” comparandu-l cu parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda despre care a spus ca “e un sfant in viata”.
Parintele Vanvulescu a accentuat rolul spiritual pe care parintele Arsenie Boca l-a avut in Ardeal care a ajutat la “inchegarea unor comunitati curat ortodoxe in multe locuri din Ardeal ce dainuiesc pana azi. Adevarata credinta este doar cea ortodoxa. Datoria noastra este sa ne mentinem in credinta, sa nu acceptam nici un compromis, deoarece pentru asta au luptat si murit stramosii nostri”, concluzionand ca “parintele Arsenie avea o alta parere despre ecumenism fata de cum o au cei de azi”.
Despre cei ce au trecut prin inchisorile comuniste invitatul conferintei spunea ca “toti cei care au suferit in inchisori, precum Valeriu Gafencu, parintele Arsenie Boca, ar merita sa fie canonizati, dar regimul de azi pretexteaza ca au fost legionari”.
Parintele Vanvulescu este si un sustinator a campaniei impotriva indosarierii electronice incepute de duhovnicul de la manastirea Petru Voda: “Parintele Iustin Parvu, cel mai mare om induhovnicit de la noi, a facut foarte bine ca s-a ridicat primul, a vorbit primul despre cipuri si ca de la el a pornit miscarea de lupta contra cipurilor. Parintii din Sf. Munte atrag si ei atentia asupra viitoarei obligativitati de a introduce cipul in fiecare om. Azi, diavolul este mult mai viclean pentru ca a imbatranit! Stie mult mai multe. Azi se da libertatea de a-l marturisi pe Dumnezeu, in schimbul unui cip micut care va fi implantat in mana sau la cap. Se va ajunge pana acolo cand frate pe frate se va vinde, familiile vor fi despartite”.
In incheiere, moderatorul conferintei, Aurelia Viliga de la liceul Nicolae Bolcas din Beius a mentionat ca ASCOR-ul din Oradea sub jurisdictia caruia functioneaza LTCOR-ul din Beius nu are o pozitie fata de ecumenism si cipurile biometrice.
Joi 5 martie 2009, in prima saptamana din post, parintele Vanvulescu va conferentia in Oradea la invitatia ASTRADROM - Oradea (sectiunea tineret) si a A.M.A.S. (Asociatia monah Atanasie Stefanescu). Tema conferintei de la Oradea va fi: “Parintele Arsenie Boca – craiul duhovnicesc al Ardealului”.
Dorin Radulescu

MAICA ECATERINA: "Sa strigam guvernantilor, sa strigam UE: NU pasapoartelor biometrice, NU controlului total!"

Pe langa fosta sefa a MI5, Dame Stella Rimington, si Maica Ecaterina se impotriveste actelor biometrice si statului politienesc. La aniversarea a 90 de ani a parintelui Justin Parvu, la care am fost invitat, la sfarsitul acestei saptamani, au fost surprinsi (in imagine) si Maica Ecaterina (Mossad :-), George Roncea (GRU :-), Savatie Bastovoi (KGB :-), subsemnatul (CIA :- dincoace de poza) si Parintele Filotheu (AID - Agentia de Informatii a lui Dumnezeu:-). Trei dintre acestia vor fi maine de gasit la o Conferinta Publica la Brasov: Maica Ecaterina, Monahul Filotheu si George Roncea despre indosarierea electronica si Libertatea intru Hristos

APEL. Parintele Justin Parvu: Veniti la Targu Ocna, la parastasul lui Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor

Către preoţi, monahi şi credincioşi
Vă chemăm să luaţi parte la parastasul lui Valeriu Gafencu şi a mărturisitorilor din închisorile comuniste care va avea loc miercuri, 18 februarie 2009, ora 10.00, la cimitirul închisorii din Târgu Ocna. Cu 57 de ani în urmă a trecut la Domnul Valeriu Gafencu, cel cunoscut drept sfântul temniţelor, martir al dreptei credinţe în prigoana comunistă.
În aceste vremuri de cumpănă este foarte important să purtăm în inimile noastre jertfa mucenicească a acestor eroi ai secolului XX. Ne vom ruga la acest parastas pentru ei, nădăjduind că şi ei se vor ruga Domnului pentru noi.

Arhim. Justin Pârvu

16 februarie 2009

http://apologeticum.wordpress.com/